The End

New Posts at http://7cuvintepentrutine.blogspot.com/

Scenariu de viata

Scenariu: Barbat 24 de ani, sta in gara. Nu sta, asteapta. Nu asteapta, spera. Spera ca azi femeia pe care o iubeste sa apara. Nu sa apara, pentru ca asta face in fiecare zi, sa-l gasesca. Nu sa-l gaseasca, pentru ca de gasit il gaseste pe aceeasi banca in fiecare zi pe acelasi peron, ci sa-si aminteasca. Da, sa-si aminteasca ca odata il iubea. Si desi multi ii spun ca este o iubire pierduta, el le spune ca este doar ratacita si spera ca stelele o vor calauzi spre el. Vedeti voi, el stie ca inima ei este inca a lui. Nu stie, dar crede. Nu crede, dar spera.
Scenariu: Barbat 54 ani, sta in gara. Nu sta, asteapta. Nu asteapta, spera. Inca spera ca azi femeia pe care inca o iubeste o sa apara...

Cand te uiti in cutia ta de amintiri, ce gasesti? E plina de papusi prafuite, de vise spulberate, sau de adevarate cadavre? Gasesti tu oare vreodata, clipe ce de mult le credeai pierdute, clipe ce iti par in alta viata avute? Sau gasesti doar clipe ce compun eul tau prezent. O poti numi o amintire atunci cand privindu-te in oglinda, nu regasesti acel copil nastrusnic ce infrunta monstri, ce deseori fugea pe dealuri verzi, mai liber ca orice pasare ce o poate avea cerul? Mai esti tu oare, atunci cand acel copil moare? Cufar cu jucarii, mormant al tineretii mele, azi te umplu cu prima tigara, prima betie, prima noapte de amor, prima zi nedormita, prima dragoste gresita. Maine, cine stie... si atunci cand nu ma vei mai cunoaste, cand copilu ce te-a construit a disparut, ia-ma cu tine si bate ultimul cui din cavou si imbraca-ma in ultimul carou. Du-ma pe ultimul drum, autostrada a amintirilor, oras al durerilor, construit de mine, in cele mai grele momente pentru refugiu. Un buncar ce are un singur inamic: Uitarea!

Lumina si Pamant

Si ma simt prins, captiv, castrat de simtire, de realitate. Si stau in capat de coridor, gol si intunecat. Un bec besmetic se chinuie sa stea aprins, nestiiind ca maine nu va mai fi. Se agita si se sfarma, dar maine va fi schimbat de catre un frate de-a lui Manole, om ce traieste schimband lucruri, reparandu-le si in cele din urma scapandu-se de tot ce nu mai trebuie. Mi-e mila de bec asa ca il iau cu mine, nu il duc intr-un loc mai bun, dar macar va avea o companie ce il intelege. Ma arde, dar nu ma derajeaza, in curand va fi prietenul meu cel mai bun. Si pornesc la drum,si nu merg mult si prietenul mi-a murit. E rece acum, rece ca strada pe care pasesc descult. Prea mult m-am obisnuit cu peretii ce m-au tinut si acum mi-e frica. Lumea e mult prea mare acum, nu o cuprind, ci ma cuprinde. Vreau sa ajung sus, langa soare unde am auzit ca e bine, unde multi au plecat fara mine. Si ma catar pe cea mai mare cladire ce o vad si ajung in varf, dar nici urma de lumina si caldura lui, luminile sunt jos, pe strada, dar usa s-a inchis si eu sunt blocat aici sus, privind ce nu am vazut pana acum, dorind sa nu fi fost asa de orb. Si stau pe margine de zgarie nori si le privesc fermecat, inebunit de lumina lor. Si nu mai stau,ma las dus, ma las purtat si tras in jos. Si ploaia ma insoteste si cad cu ea si ating solul cu ea si de acolo ea se sparge in mii de particule de lumina, si eu nu, eu stau pe pamant, pentru ca eu nu sunt facut din lumina, ci din murdara tarana.

Imperfectiune

Stau si iti privesc inocenta si perfectiunea . Te vad printre gratii de platina ce sclipesc la lumina ochilor tai. As vrea sa te ating, dar nu ma lasi, ma ti aici, in colivia aceasta pe care ai creat-o pentru mine, sunt atat de aproape de tine dar nu te pot atinge. O scurta adiere a primaverii aproprie parfumul tau de mine si imi confera alinarea de care am nevoie sa supravietuiesc. Ma vrei si te vreau, dar tu esti prea fragila, dulce papusa de portelan, iar eu hoinar, grotesc si vulgar, am mainile prea batatorite pentru a-ti atinge pielea. Mi-ai da inima pe tava, dar cand as prinde-o, s-ar sparge in mii de bucati si tu nu ai mai fi, nu ai mai trai. De aceea stau aici, stau si te privesc, te simt cu sufletul si te ating cu gandul, pentru ca ele nu te pot rani. Si tu ma aceepti, ma hranesti si ma ajuti sa supravietuiesc, imi oferi ochii tai dulci in care sa ma oglindesc. Iar cand noapte vine si doar lumina lunii ma lasa sa te vad, imi canti din harpa, grandioase sunete ce imi incanta auzul. As vrea sa fiu o coarda, sa-ti simt atingerea, sa vibrez cum vrei tu sa vibrez, sa fiu responsabil pentru un lucru asa frumos cum este cantecul tau, dar ingerii nu au fost niciodata facuti pentru a fi atinsi de muritori, doar vazuti, pentru a reda credinta in frumos si in perfectiune.

Basm (partea a II-a)

Te-am iubit si te iubesc si pentru tine m-am dus in capat de lume, in cel mai inalt varf si cel mai adanc abis, in cautarea celui ce stapaneste marile si uscaturile, cerul si stelele, sa-i cer un singur lucru: sa ma faca om, sa calc pamantul in picioare, sa inspir si sa expir, sa visez si sa traiesc. Sa-mi dea viata si putere, sa ma lupt pentru iubirea ta, sa te rapesc orcului. Si-l gasesc pe El, pe Stapan, dar nu e cum se spune,nu e nici iubitor, nici atotputernic. Era un on batran ce se lupta cu timpul la fel ca ceilalti, doar ca el era singurul capabil sa castige vreo batalie. Si-l rog frumos sa ma transforme sa-mi dea sange in loc de cerneala, trup in loc de foi si armura in loc de coperti, sa-mi transforme cuvintele in cea mai ascutita sabie, sa-i strapung inima acelui orc. Si imi spune ca da, dar ca in schimb trebuie sa fac lumea sa-l iubeasca, sa-l adore, sa moara gandindu-se la El. Era greu, dar faptul ca nu te aveam era un lucru mult mai greu de indurat. Asa ca am scris minciuni, presarate cu praf de credinta si l-am facut pe omul de rand sa-l iubeasca si sa creada in El si El era multumit, ii se citea satisfactia in ranjetul pe care il purta cand a vazut. Acum era timpul recompensei: si ma pregatesc, si ma aseaza, si ranjind incepe a se misca si eu incep a ma schimba: foile se rupeau incet si dureros, dar induram gandindu-ma la tine. Si cresc, nu ma mai recunosc, si incep a ma ridica si a ma ridica. Pamantul era acum asa de departe si nu intelegeam cum am sa fiu eu aproape de tine cand El ma ridica atat de sus. Si inainte de a atinge cerul El striga: - Orcul a venit inaintea ta si m-a umplut de aur, doar sa te tin cat mai departe de Ea! Era groaznic, m-a pacalit de aceea avea ranjetul acela, nu inteleg cum cel ce detine si marea si uscatul si cerul si stelele, sa vrea si mai multe bogatii, dar asa e aurul, are o sclipire ce fura mintile oricui. Dar acum ce avea sa se intample cu mine? Am atins cerul si nu am nicio forma, sunt un... NOR! Dar in ciuda faptului ca orcul vrea sa ma tina departe de tine, sa stii ca atunci cand vei vedea fulgere, sunt eu, scuturandu-mi lanturile ce ma tin aici pe cer si cand auzi tunete, eu iti strig numele din cer si atunci cand ploua, sa stii ca eu plang, plang pentru ca asta e singurul mod in care parti din mine te pot atinge, iti pot atinge buzele si iti pot mangaia parul.

Dedicata ochilor albastri ce s-au pierdut.

Facuta din foc, pacat si regrete, te plimbi delicat prin viata, nu te opresti, doar uneori, sa mai furi o inima. Nu ca ti-ai dori sa fi iubita, ci doar pentru ca iti place sa iei ceva pur, sa-o ti in mana pentru un minut si apoi sa o vezi cum moare. Moare pentru ca pompeaza dragoste, dar nu primeste nimic inapoi, asa ca se usuca, se transforma in praf. Esti un drac, dar nu ai nevoie de contracte semnate cu sange sa pui mana pe sufletului unui barbat. Formele ei, in miscare, compun cel mai lasciv dans, ce te atrag asemenea cantecului blestemat al sirenelor, atingerea mainilor ei, te prind si te tin in lanturi si atunci cand nu mai ai ce face, te distruge cu arma ei fatala: sarutul. Umplut cu venin, iti creeaza cea mai mare dependenta, si asemenea unui sinucigas, cu fiecare sarut, te apropii tot mai mult de aceea margine, acel capat de cladire, de unde nu iti ramane decat sa te arunci in gol. Si crezand ca asa scapi, te dezamagesti si mai tare, deoarece si dupa moarte te are, ti-a ars sufletul, loc ce nu se cicatrizeaza si care te arde constant. Singura alinare sunt acele lanturi reci si grele care iti mai racoresc infernul launtric.

Viitorul? O gluma...

Viitorul se apropie si nu-l doresec, m-asteapta cu bratele deschise si mie imi vine sa-l plesnesc. M-as rupe in mii de bucati, sa fug in colturile lumii, sa m-ascund de timp si moarte, dar nu se poate. Vine timpul peste mine si in curand va trebui sa ma schimb: nu tu nopti de primavara, nu tu ploi adanci de vara, nu tu somn usor de copil de primara, nu tu betie generala. Tinut in tinute la patru piroane, spanzurat de gat cu sarpe de matase si incaltat cu falci de crocodil. Nu tu droguri si femei si masaje cu ulei. Slujba prost platita, o mancare prapadita si o bere ingalbenita. Refuz sa cred ca asa voi fi in viitorul izbitor de apropiat. Dar ma asteapta, singura scapare: sa iau soarta de gat si s-o violez pana imi da ce vreau...suna comic, dar la ceva mai bun nu ma gandesc momentan. Pretind a fi aspirant la slujba de scriitor, dar nu sunt capabil sa termin o carte, nu imi fac curaj sa ma duc la un amarat de ziar sa caut de lucru, tot ce scriu sunt niste amarate de idei pe un blog semi-obscur, partial cunoscut. Naiba stie ca altceva ce sa-mi placa sa fac n-am gasit si chiar daca nu am certitudinea ca voi fi bun la asta, continui ca boul in arena. Timp cretin, absurd si prost nu mai trece asa nervos, fi si tu generos cu unu si mai prost...

"Buna dimineata, iubito!"

Te vreau in lumina soarelui ce spargea geamul in inceputul zilei, te vreau pierduta printre cearceafuri, ravasita de azinoapte. Iti vreau atingerea in prima clipa a diminetii, ca o miscare hazlie in cautarea fericirii vietii. Te vreau pentru o clipa, o noapte sau o viata, te vreau in fiecare dimineata. Pielea mea sa se trezeasca langa a ta, sa fi langa mine cand alcoolul si fumul ies din mintea mea. Nu vreau sa-ti spun ca te iubesc, chiar daca probabil asa e, nu vreau sa-ti scriu ode sau poeme, nu vreau sa te fac muza sau nimfa, iti vreau trupul, ca atunci cand ma trezesc, confuz si strain de realitate, sa ma uit la tine si sa-ti soptesc: "Buna dimineata, iubito!". Si tu sa ma auzi si sa nu spui nimic, sa stai, sa nu vrei sa pleci, sa te simti fericita si implinita in bratele unui nefericit ce nu vrea sa spuna ce simte.

Gol

Ma gasesc mergand pe un drum pe care-l cunosc. E un drum prafuit si intunecat in care nu iti trebuie curaj sa mergi, nu iti trebuie nici vointa, M-ai pacalit si m-ai adus inapoi aici. M-ai dus in orasul acesta dezolat si lipsit de granite. Inaintez desi nu simt ca merg, parul imi impiedica vederea, dar mainile sunt inerte, lipsite de sange si viata. E intuneric deoarece majoritatea becurilor de pe strada sunt stricate. Ajungand in dreptul zonelor luminate disting siluete grotesti, demoni ai interiorului meu, modelati din pacat si pasiune, ce se ascund in spatele unor masti de clovni. Sunt legati cu lanturi grele, semn ca nici eu nu pot parasi acest loc blestemat. In incercarile lor zadarnice, creeaza un trist cantec ce iti fac pielea de gaina si parca iti fac inima sa nu mai bata. E un cosmar, dar nimic nu ma trezeste, e aer, dar e plin de praf ce te arde inauntru, e liniste nebuna, dar totusi e carnaval. Un circ in care principalul ciudat sunt eu, inlantuit si pustiu pe dinauntru, dar inca sunt eu. Sunt inspaimantat, dar totusi captivat de acest loc, e o autopsie a sufletului, a celor mai intunecat si prafuite zone a lui. Ajungand in fata unui turn de piatra neagra orice sunet se opreste, in afara de aerul ce imi imbraca corpul gol, ma cuprinde, ma acopera si imi sopteste un blestem in ureche, ma imbraca in umbra si nu ma lasa sa plec. Sunt rastignit in fata acestui turn si sunetele lanturilor sunt tot mai intense. Mi-e frica, cu fiecare clipire, trupurile deforme ale demonilor mei sunt tot mai aproape si mai aproape... le simt respiratia rece pe trupul meu, le vad dinti ascutiti ce pana atunci erau mascati de zambetul inselator, nu sunt infricosatori, e chiar trist, plang, indepartand machiajul alb. Incearca sa ma sfasie, dar mainile lor devin praf intunecat cand ma ating, dar asta nu ii face sa se opreasca, sunt sinucigasi si rand pe rand ma incojoara cu pulbere neagra. Nu se opresc pana la ultimul, iar ultimul nu se grabeste sa vina. Ma priveste de la distanta si paseste schiopatand spre mine. Intr-o nebunie, alearga spre mine si inzbindu-se, dispare. Simt cum turnul din spatele meu se prabuseste, caramida cu caramida, ingropandu-se in intuneric. Face un zgomot infernal si cand dispare cu tot, sunt si eu eliberat... sunt epuizat, deci ma prabusesc violent pe sol. Ma sprijin in brate si cu o miscare a capului imi indepartez parul din ochi. In ce era inainte marea de intuneric a mormantului meu, apar tot mai multe flacari argintii si ma incalzesc si ma elibereaza si imi umplu urechile cu suava muzica de harpa si vioara si ...

De-as fi stapan de univers
Si tot ce-ating, de s-ar misca,
Nu te-as opri in veci sa mergi,
Sa sari, sa canti sau sa dansezi.

Ce rost sa-ti spun ca te iubesc,
Cand nu te plac asa cum esti?
Nu plac ca simti si ca doresti
Si ca te pierzi in ce-i lumesc.

De-as fi intradevar izvor de fericire
Si tu ai fi tot pentru mine,
Te-as indragi orice ai face,
Dar nu m-as mai numi tot Dumnezeu.

E= mc2

Iti simt parfumul, nu ma inconjoara, ci m-atinge, se joaca cu simturile mele. Ma uit in jur, dar nu te vad. Lumea danseaza in jurul meu, lasere si luminile ma ingroapa intr-o mare de intuneric apoi ma arunca inapoi in haos. Trupul mi se misca liber, asta pana l-ai atins tu. Mii de explozii se declanseaza in mine, trupul meu iti cunoaste atingerea, cum orice dependent isi cunoaste dependenta. Te privesc... zambesti... azi ma iubesti din nou. Multimea te sileste sa te apropri de mine si acum parca iti gust parfumul. Te imbratisez si tu, te lasi cuprinsa. Iti ating obrazul cu al meu si parca caut in intunericul din jur, drumul spre buzele tale. Nu sunt strain lor, dar explorarea corpului tau e mereu fascinanta. Si le gasesc, si le fac din nou ale mele, si ele ma accepta si ma primesc cu gustul lor de pepene galben. Timpul s-a oprit, surpinzandu-i pe toti in posturi ciudate si muzica asurzitoare nu se mai aude. Sunt curpins in vidul imbratisarii tale si in magia clipei traite. Si cand euforia pura a momentului se risipeste si totul isi reia cursul firesc, noi ramanem, in mijlocul acelui ring de dans, in acel loc care in amintirea noastra nu va mai conta.

Motto: "si cand totul trece si se petrece, NOI RAMANEM!"

Anotimpuri

Totul la mine e batran, in afara de corp. Mintea mi-e bolnava, sufletul mi-e pustiit, speranta a murit, iar vointa nu mai exista. Sunt mort deabinelea, dar totusi viu. Nimic nu ma mai distreaza, nimic nu ma mai intriga si nimic nu ma mai misca, sau mai bine zis eram... Ai aparut tu, copila suava! Si desi n-ar trebui... Jocul tau mi-a pacalit inima si dobitoaca s-a pus pe pompat sange in locul ocupat asa mult timp de praf si-alcool. In dansul tau m-ai prins si mi-ai scuturat hainele de praf. Mi-ai luat din mana bastonul pe care m-am bazat atata timp, si-acum ma simt un caraghios pe-o sarma intr-un circ. Si nu iti place ca eu scriu, ca nu traiesc decat pe foaie, dar tu copil prostut ce esti, nu realizezi ca eu traiesc mai multe clipe, ani si vieti decat oricare om pe care-l vezi.

Thank you, sweet Lorelei:)

Marioneta

Il privea cu aceea pofta cu care un copil se uita la o ciocolata pe un raft. Il dorea si prin urmare, in scurt timp il avea. Acum insa il privea cu alti ochi, acum era o simpla jucarie de care s-a plictisit, pentru ca i-a cunoscut toate secretele. O dezgusta imaginea lui, era umil, isi pierduse si ultimul strop de demnitate pentru a-i face pe plac si acum nu mai conta. Era doar o carcasa din barbatul ce era odata, il lasase pustiit si din aceasta cauza nu mai prezenta nici cel mai mic interes pentru ea. Totul avea sa se termine acum. Speranta lui avea sa fie inutila, iluzia, pe care ea atat de bine a creat-o, nu isi mai avea nici ea rostul acum. Asa ca povestea se incheie intr-un pur si dureros adevar. El priveste piesa de teatru asemenea unui nebun: ochii bulbucati si simtea cum lumea ii era trasa de sub picioare, pentru ca sa fim seriosi daca ii luase sufletul ii luase si mintile. Ea ramanea dupa aceasta relatie cu ce ramane dupa fiecare: cu satisfactia ca a mai facut o victima si cu dorinta de a gasi o noua jucarie si mai interesanta. Nu era o vaduva neagra deoarece nu isi omora partenerii, le facea un lucru mai rau: ii lasa in viata, daca o poti numi asa.

Mama

Vesnica iubire, impartasita si neinteresanta, bratele tale ma feresc de lumea stricata de afara, imi oferi caldura vietii dinaintea vietii si ma inconjori cu linistea ce pe unii i-ar inebunii. Desi sunt un cersetor, pentru tine sunt printul palatului de clestar. Sunt mare, dar atingerea mainilor tale, acum usor imbatranite, tot imi dau fiori, glasul tau inca ma duce pe meleagurile cele mai verzi ale somnului adanc in vreme de furtuna. Vreau sa fi vesnica, sa fiu mereu acel copil pe care il ingrijesti cand raceste, pe care il certi cand nu te asculta si pe care in unele seri il iei in brate si il saruti pe frunte. Vreau sa fur timpul, sa-l ascund sa nu mai treaca, pentru tine mama, pentru ca te iubesc si nu vrea sa mi te ia, nu acum si nici niciodata, nu vreau sa fi o stea pe cer si nici o amintire vie, vreau sa fi mereu prezenta in viata mea tumultoasa si plina de incercari.

Ochii tai negri iti fac sufletul inaccesibil. Ti-ai lasat inima la intrare si moravurile pe cuier, nimic cu tine nu e sigur si ma simt de parca pasesc in gol. Ma legi cu fermecul tau si ma ti ostatic cu buzele tale, ma rapesti lumii cand ma vrei sa fiu al tau si apoi te astepti sa continui fara probleme. Nu intelegi ca de fiecare data cand ma lasi inauntrul tau, las o parte din mine in tine si atunci cand ma arunci inapoi, pierd din mine. De aceea am nevoie de tine sa traiesc, pentru ca eu acum traiesc prin tine, dar tie nu iti pasa. Nu iti pasa ca atunci cand nu respiri, eu ma sufoc, ca atunci cand suferi eu sunt torturat, iar atunci cand tu uiti de mine, eu mor. Raman pe lume strain de propriu corp, intr-un univers pustiit de tine si te caut, te caut sa devin din nou intreg.

Cosmar si disperare

Muza a creatiei mele, intoarce-te la mine. Vino ca o nimfa ce ma cucereste fara sa-mi dau seama, intoarce-te ca o naluca ce imi ia mintile, fa-mi in ciuda ca nu te pot atinge, dar fi in jurul meu, fi dulcele meu blestem, bantuie-mi visul si fiinta si umple-le cu imaginatie. Lasa-ma sa te pun pe foaie, sa te simt cum devi literatura, dulce literatura ce incanta privirea si auzul tuturor. Fi imnul durerii si fericirii omului de peste tot si cucereste-l cum m-ai cucerit pe mine. Nu imi intoarce spatele, arata-mi ochii tai, fie ei albastri, verzi, caprui sau negri, amageste-ma cu buzele tale, fa-ma al tau si apoi scuipa-ma afara, pentru ca doar in suferinta aceea te pot creea din nou. Nu-mi lasa foaia alba si pustiita, nu ma lasa sa mor in linistea cuvintelor nescrise si lipsite de sentiment, cuvinte goale ce nu misca nici o frunza intr-o toamna tarzie.

Joc periculos

In semiobscuritatea din camera singurul mod in care te pot "vedea" este sa te ating, asa ca nu sunt egoit - degetele mele calatoresc pe pielea ta, exploreaza fiecare por si-l face sa tremure, dar nu mi-e de ajuns sa te ating, vreau sa te gust, asa ca buzele mele te sorb si iti captureaza esenta. Esti asa aproape de inima mea si eu de a ta incat simt ca danseaza impreuna, jovial, ca doi copii ce se indragostesc. Ma simt legat de tine si mainile ce le tinutiau pe ale tale acum se plimba in jurul gatului tau, iti depisteaza pulsul alert si incep sa te stranga usor, ingreunandu-ti respiratia, dar nu te impotrivesti, te lasi dusa si adusa pe acest pamant. Cu fiecare penetrare simt ca ma pierd in tine, ca imi pierd identitatea si devin al tau.
Vreau sa te sfasii pentru ceea ce imi faci. Sa te rup in mii de bucati si sa te pierzi. Oh, faptura fragila ce esti, nici nu stii cat de tare mi-ai zdruncinat mintile.
Te prind de gat, vreau sa te omor si am s-o fac! Iti dai seama de asta, oh, dar e prea tarziu. Ochii tai albastrii se fac mari si incearca sa-mi patrunda sufletul, sa inteleaga de ce? Si eu te strang mai tare si ochii tai se pare ca au inteles deja si nu ma mai intreaba si...parca stiu. Iti pierzi si ultima suflare si parca mi-o dai mie, si stau si iti privesc trupul, inert si fara de caldura si tot ce simt e ... liniste.

Origine si traiectorie

Vreau sa ma intorc la momentul creatiei mele. Vreau sa revin la mine, cand eu eram tot ce stiam. Cand ma formam in burta mamei. Cand tipetele si certurile erau sunete estompate, cand lumea mea era perfecta, pentru ca era ferita de lumea in care am ajuns. Loc ferice si placut in care banii nu aveau valoare si timpul nu conta. Loc in care nimeni nu ma cunostea si nimeni nu ma afecta. Atunci doream sa ies, sa plec, acum vreau inapoi. Vreau sa stau si vreau sa plec, vreau sa strig si vreau sa tac, vreau sa ma ridic si apoi sa cad. Vreau sa ma pierd in intuneric dupa ce lumina mi-a ars ochii si vreau sa plutesc in vid. Sa fiu singur si impacat. Sa ma pierd in nestiinta, sa nu stiu ce nu imi e in putinta. Vreau sa stiu ca nu mai stie nimeni de mine, vreau sa stiu ca nu stiu nimic de nimeni. Vreau fericirea simpla de atunci!

Basm

Statea intinsa pe burta, pe covorul din camera ei. Scria in jurnal tot ce vroia, dar nu avea jurnal, nu ii trebuia, ma avea pe mine.Stateam in fata ei, o priveam in timp ce imi spunea tot ce era pe sufletul ei. Imi spunea multe, foarte multe si cuvintele ce le "scria" pe mine ramaneau in mine, imprimate bine. Nu erau importante pentru mine, dar le tineam pentru ca erau de la ea. Nu stia! Nu stia cum o privesc, cel putin nu cred ca stia. Ochii ei albastri priveau in gol in timp ce mana ei "desena" in aer. Imi explica drama ei, iubirea ei ce era mai degraba tortura, imi povestea de printul ei, pe care eu il vedeam orc, imi povestea multe, pentru ca eu eram jurnalul ei! Eram multumit cu putinul ce-l primeam: prezenta ei, o oarecare atentie din partea ei si cateodata, o atingere. Nu indrazeam sa cer mai mult, desi pielea mea tipa sa o atinga pe a ei, buzele mele tipau dupa ale ei... Dar nu stia, sau cel putin nu cred ca stia. Imi placea, dar curand nu a mai fost asa. Orcul mi-a furat-o si acum ea sta ascunsa intr-un nor departe, a uitat de jurnalul ei. Probabil a uitat de mine, dar eu stau aici, tinandu-i secretele ascunse in mine, sperand ca isi va aminti candva de mine. As calatori 7 mari si 7 tari s-o salvez, dar nu stiu daca vrea sa fie salvata si nici eu nu sunt Fat Frumos, sunt doar un biet jurnal, file albe prinse intre doua coperte de piele care din cand in cand ia un ciob de inima franta si il transforma intr-o poveste. Intr-o poveste asemenea celor ce alta data mi le spunea Ea.

Dedicata ochilor albastri ce s-au pierdut.

Femeile sunt asemenea tigarilor...

Acest articol este unul din seria: "femeile sunt asemenea..." . Sunt constient ca aceste articole imi vor aduce multa ura din partea unor femei, dar sper ca pana la urma acestea sa observe ca in ciuda faptului ca sunt usor misogin, le iubesc pe toate.
Argumentele care imi sustin cauza sunt urmatoarele: in primul rand prima tigara, asemenea primei femei, nu se uita si ramane speciala pana la capat, apoi asemenea tigarilor, femeile creaza dependenta destul de periculoasa. In ceea ce priveste numarul, te multumesti si cu una, dar niciun barbat nu se supara cand are mai multe.Ca si in cazul femeilor, multi incearca tigarile cele mai tari, insa nu multi le fac fata. Femeile si tigarile, dupa uz excesiv, isi lasa puternic amprenta asupra sanatatii tale, dar sunt extrem de placute. Ambele iti consuma toti bani, dar sunt lucruri in care iti bagi si ultimi bani(dar macar tigarile nu iti sar in cap cand nu mai ai bani sa le dai, sunt un asemenea cainilor, te inteleg si iti tin companie in liniste).
In incheiere, asemenea ultimei tigari din pachet, atunci cand o gasesti pe the ONE, ti de ea si refuzi sa o cedezi, devi egoist si o savurezi, o lasi sa te patrunda in interior si sa te cuprinda in euforie.

Vis (de)scris

Imi place sa cred ca visez dupa un scenariu scris de mine, imi place sa cred ca fiecare cuvant pe care il scriu, e mai mult decat un cuvant, e un sentiment, o amintire, o emotie, o lacrima pe un obraz, un zambet pe buze. Imi place sa cred ca inima ta vibreaza in acelasi ritm cu a mea atunci cand citesti ce scriu, ca acele cuvinte scrise"te bantuie" cand esti in pat, la lucru sau la scoala. Vreau ca vorbele mele sa rupa bariera distantei, sa ne faca intimi in gandire si simtire, vreau ca atunci cand visezi, sa visezi cu vorbele mele. Ti le ofer, foloseste-le cum iti place, dar atunci cand le folosesti gandeste-te la omul care sta in spatele lor, gandeste-te la mine!

Totul incepe cu o cafea...

Emana un aer de romantism fracez, era delicata si rafinata.Parul saten cadea usor pe umeri si ochii ei albastrii te patrundeau de la prima

privire. Buzele rosii si bluza puternic decoltata in v ii tradau natura pasionala. Arunca o privire in cafenea si se opreste la mine. Paseste incet

indreptandu-se spre mine. Formele ii sunt in miscare si se apropie. Se aseaza in fata mea. Ii simt parfumul cum ma inconjoara si seduce, ma poarta

si ma prinde, ma face un prizonier al miresmei sale.
- Te deranjeaza daca te insotesc?Nu cred ca mai sunt alte locuri libere.
- Nu, imi face placere. Xander.
- Lia, imi pare bine.
Asteptam sa-i ia comanda si in acest timp tot ce fac este sa o privesc si sa zambesc intr-un mod idiotic. Cafeaua se raceste si tigara se fumeaza

singura, dar nu ma pot concentra la altceva decat la ea. Ne pierdem in discutii banale, dar privirile noaste fac adevarata actiune. Ochii nostri

sunt adevarati balerini: joviali, danseaza, se prind, se arunca, se mangaie si se lasa.Ne terminam cafeaua si nimeni nu mai zice nimic. Se ridica si instinctiv ma ridic si eu, iese si o urmez, o ia inainte si eu ma apropri, o iau de mana si ma lasa, o strang in brate si... ma saruta!

Oare ...

Sondajul pus de mine se bucura de activitate. Din 22 de voturi, 14 spun ca inca mai cred in dragoste, 8 nu. Nu stiu ce inseamna asta. Sper ca asta inseamna ca speranta nu a murit, ca dragostea inca mai e pe acolo pe unde, in mici coltisoare, dar sper sa nu fie doar in teorie. Sper ca cei ce au votat cu da, au pus si in practica, folosesc iubirea, o imprastie peste tot si molipsesc pe altii. Ca nu ramane doar un vot, ci o participare activa la promovarea ei. Pentru cei ce au votat nu, nu pot sa spun decat: sper sa va molipsiti si voi:).
Mersi pentru sustinere,
Xander Gabe

Happy ending

E cinci dimineata
Si e frig cumplit,
Noi doi mergem grabit,
Ascunsi in deasa ceata.

Te pierd, te strig, te caut,
Si doar cu mintea te gasesc,
Te am, te prind, te rup
Si doar in vis te regasesc.

Dar visul, nu e vis
Si tu stai langa mine,
Nu te-am pierdut,
Ci stam amandoi, aici, in paradis.

Facultate frate...

Ca sa fac un rezumat cat mai adecvat posibil: facultatea sucks! Pe langa faptul ca nu este nimic decat o simpla industrie, care incearca sa faca o multime de bani, este pur si simplu o sursa in plus de stres. Nu stiu daca aceste caracteristici sunt specifice doar invatamantului si societatii din Romania, dar in fiecare zi petrecuta in ambientul acesta academic, apreciez mai mult liceul si gimnaziu( probabil as aprecia si primara, dar nu imi amintesc prea multe de atunci). La inceput erau acele zile in care daca stiai sa scrii si sa citesti erai o persoana culta si respectata, apoi zilele in care a merge la scoala era ceva special, dupa aceea terminarea liceului si gandul de a merge la facultate erau profund apreciate. Acum pe langa faptul ca a face o facultate este pentru multe persoane o banalitate si gandul de a nu o face, un lucru la granita ereziei, conteaza si unde o faci, cate ai facut si in cate domenii ti-ai dat masteratul, cate carti de specialitate ai scris, etc. Oamenilor care au aceste ganduri: TREZITI-VA! Sunteti intr-o lume de oameni care considera cultura, a fi in trend cu fitele din moda de la Milano si care nu stiu sa gandeasca singuri, dar care au facultate. E o bucata de hartie pentru numele lui Dumnezeu, pe care o poti folosi cand ti se termina hartia la wc. Vreti sa stiti ce inseamna facultatea pentru mine? O fabrica de stres. O fabrica pentru ca scoate produse pe banda rulanta si de multe ori din cauza cantitatii se trece cu vederea calitatea si e plina de stres deoarece studentii sunt supusi atator presiuni incat nu stiu de unde sa incep. In primul rand presiunea parintilor(cred ca 85% din studenti sunt la faculta la care sunt din cauza acestei presiuni), presiunea financiara( dai atatia bani in faculta pe care cred ca unii ar putea sa-si deschida o afacere singuri), presiunea sociala(incercati sa spuneti unui adult ca nu faceti si nici nu aveti de gand sa faceti o facultate) si lista poate continua. In plus in facultate din cauza caracterului de fabrica se pierde ce cred eu ca este cel mai important in procesul de invatare: legatura cu profesorul. Aici nu mai sunt profesorii care iti influenteaza modul de gandire, modul de a simti si modul de a trai. Aici profesorul iti dicteaza un curs de care cred ca si el s-a plictisit, iar la sfarsitul orei pleaca fara a-ti arunca nici cea mai mica privire. Te face sa te simti asemenea unei femei usoare, abandonate in pat dupa ce a fost folosita si nu a primit in schimb nici macar un zambet sau un ramas bun.