marți, 10 mai 2011

The End

New Posts at http://7cuvintepentrutine.blogspot.com/

luni, 9 mai 2011

Scenariu de viata


Scenariu: Barbat 24 de ani, sta in gara. Nu sta, asteapta. Nu asteapta, spera. Spera ca azi femeia pe care o iubeste sa apara. Nu sa apara, pentru ca asta face in fiecare zi, sa-l gasesca. Nu sa-l gaseasca, pentru ca de gasit il gaseste pe aceeasi banca in fiecare zi pe acelasi peron, ci sa-si aminteasca. Da, sa-si aminteasca ca odata il iubea. Si desi multi ii spun ca este o iubire pierduta, el le spune ca este doar ratacita si spera ca stelele o vor calauzi spre el. Vedeti voi, el stie ca inima ei este inca a lui. Nu stie, dar crede. Nu crede, dar spera.
Scenariu: Barbat 54 ani, sta in gara. Nu sta, asteapta. Nu asteapta, spera. Inca spera ca azi femeia pe care inca o iubeste o sa apara...

vineri, 15 aprilie 2011


Cand te uiti in cutia ta de amintiri, ce gasesti? E plina de papusi prafuite, de vise spulberate, sau de adevarate cadavre? Gasesti tu oare vreodata, clipe ce de mult le credeai pierdute, clipe ce iti par in alta viata avute? Sau gasesti doar clipe ce compun eul tau prezent. O poti numi o amintire atunci cand privindu-te in oglinda, nu regasesti acel copil nastrusnic ce infrunta monstri, ce deseori fugea pe dealuri verzi, mai liber ca orice pasare ce o poate avea cerul? Mai esti tu oare, atunci cand acel copil moare? Cufar cu jucarii, mormant al tineretii mele, azi te umplu cu prima tigara, prima betie, prima noapte de amor, prima zi nedormita, prima dragoste gresita. Maine, cine stie... si atunci cand nu ma vei mai cunoaste, cand copilu ce te-a construit a disparut, ia-ma cu tine si bate ultimul cui din cavou si imbraca-ma in ultimul carou. Du-ma pe ultimul drum, autostrada a amintirilor, oras al durerilor, construit de mine, in cele mai grele momente pentru refugiu. Un buncar ce are un singur inamic: Uitarea!

duminică, 10 aprilie 2011

Lumina si Pamant


Si ma simt prins, captiv, castrat de simtire, de realitate. Si stau in capat de coridor, gol si intunecat. Un bec besmetic se chinuie sa stea aprins, nestiiind ca maine nu va mai fi. Se agita si se sfarma, dar maine va fi schimbat de catre un frate de-a lui Manole, om ce traieste schimband lucruri, reparandu-le si in cele din urma scapandu-se de tot ce nu mai trebuie. Mi-e mila de bec asa ca il iau cu mine, nu il duc intr-un loc mai bun, dar macar va avea o companie ce il intelege. Ma arde, dar nu ma derajeaza, in curand va fi prietenul meu cel mai bun. Si pornesc la drum,si nu merg mult si prietenul mi-a murit. E rece acum, rece ca strada pe care pasesc descult. Prea mult m-am obisnuit cu peretii ce m-au tinut si acum mi-e frica. Lumea e mult prea mare acum, nu o cuprind, ci ma cuprinde. Vreau sa ajung sus, langa soare unde am auzit ca e bine, unde multi au plecat fara mine. Si ma catar pe cea mai mare cladire ce o vad si ajung in varf, dar nici urma de lumina si caldura lui, luminile sunt jos, pe strada, dar usa s-a inchis si eu sunt blocat aici sus, privind ce nu am vazut pana acum, dorind sa nu fi fost asa de orb. Si stau pe margine de zgarie nori si le privesc fermecat, inebunit de lumina lor. Si nu mai stau,ma las dus, ma las purtat si tras in jos. Si ploaia ma insoteste si cad cu ea si ating solul cu ea si de acolo ea se sparge in mii de particule de lumina, si eu nu, eu stau pe pamant, pentru ca eu nu sunt facut din lumina, ci din murdara tarana.

miercuri, 6 aprilie 2011

Imperfectiune


Stau si iti privesc inocenta si perfectiunea . Te vad printre gratii de platina ce sclipesc la lumina ochilor tai. As vrea sa te ating, dar nu ma lasi, ma ti aici, in colivia aceasta pe care ai creat-o pentru mine, sunt atat de aproape de tine dar nu te pot atinge. O scurta adiere a primaverii aproprie parfumul tau de mine si imi confera alinarea de care am nevoie sa supravietuiesc. Ma vrei si te vreau, dar tu esti prea fragila, dulce papusa de portelan, iar eu hoinar, grotesc si vulgar, am mainile prea batatorite pentru a-ti atinge pielea. Mi-ai da inima pe tava, dar cand as prinde-o, s-ar sparge in mii de bucati si tu nu ai mai fi, nu ai mai trai. De aceea stau aici, stau si te privesc, te simt cu sufletul si te ating cu gandul, pentru ca ele nu te pot rani. Si tu ma aceepti, ma hranesti si ma ajuti sa supravietuiesc, imi oferi ochii tai dulci in care sa ma oglindesc. Iar cand noapte vine si doar lumina lunii ma lasa sa te vad, imi canti din harpa, grandioase sunete ce imi incanta auzul. As vrea sa fiu o coarda, sa-ti simt atingerea, sa vibrez cum vrei tu sa vibrez, sa fiu responsabil pentru un lucru asa frumos cum este cantecul tau, dar ingerii nu au fost niciodata facuti pentru a fi atinsi de muritori, doar vazuti, pentru a reda credinta in frumos si in perfectiune.

vineri, 1 aprilie 2011

Basm (partea a II-a)


Te-am iubit si te iubesc si pentru tine m-am dus in capat de lume, in cel mai inalt varf si cel mai adanc abis, in cautarea celui ce stapaneste marile si uscaturile, cerul si stelele, sa-i cer un singur lucru: sa ma faca om, sa calc pamantul in picioare, sa inspir si sa expir, sa visez si sa traiesc. Sa-mi dea viata si putere, sa ma lupt pentru iubirea ta, sa te rapesc orcului. Si-l gasesc pe El, pe Stapan, dar nu e cum se spune,nu e nici iubitor, nici atotputernic. Era un on batran ce se lupta cu timpul la fel ca ceilalti, doar ca el era singurul capabil sa castige vreo batalie. Si-l rog frumos sa ma transforme sa-mi dea sange in loc de cerneala, trup in loc de foi si armura in loc de coperti, sa-mi transforme cuvintele in cea mai ascutita sabie, sa-i strapung inima acelui orc. Si imi spune ca da, dar ca in schimb trebuie sa fac lumea sa-l iubeasca, sa-l adore, sa moara gandindu-se la El. Era greu, dar faptul ca nu te aveam era un lucru mult mai greu de indurat. Asa ca am scris minciuni, presarate cu praf de credinta si l-am facut pe omul de rand sa-l iubeasca si sa creada in El si El era multumit, ii se citea satisfactia in ranjetul pe care il purta cand a vazut. Acum era timpul recompensei: si ma pregatesc, si ma aseaza, si ranjind incepe a se misca si eu incep a ma schimba: foile se rupeau incet si dureros, dar induram gandindu-ma la tine. Si cresc, nu ma mai recunosc, si incep a ma ridica si a ma ridica. Pamantul era acum asa de departe si nu intelegeam cum am sa fiu eu aproape de tine cand El ma ridica atat de sus. Si inainte de a atinge cerul El striga: - Orcul a venit inaintea ta si m-a umplut de aur, doar sa te tin cat mai departe de Ea! Era groaznic, m-a pacalit de aceea avea ranjetul acela, nu inteleg cum cel ce detine si marea si uscatul si cerul si stelele, sa vrea si mai multe bogatii, dar asa e aurul, are o sclipire ce fura mintile oricui. Dar acum ce avea sa se intample cu mine? Am atins cerul si nu am nicio forma, sunt un... NOR! Dar in ciuda faptului ca orcul vrea sa ma tina departe de tine, sa stii ca atunci cand vei vedea fulgere, sunt eu, scuturandu-mi lanturile ce ma tin aici pe cer si cand auzi tunete, eu iti strig numele din cer si atunci cand ploua, sa stii ca eu plang, plang pentru ca asta e singurul mod in care parti din mine te pot atinge, iti pot atinge buzele si iti pot mangaia parul.

Dedicata ochilor albastri ce s-au pierdut.

luni, 28 martie 2011


Facuta din foc, pacat si regrete, te plimbi delicat prin viata, nu te opresti, doar uneori, sa mai furi o inima. Nu ca ti-ai dori sa fi iubita, ci doar pentru ca iti place sa iei ceva pur, sa-o ti in mana pentru un minut si apoi sa o vezi cum moare. Moare pentru ca pompeaza dragoste, dar nu primeste nimic inapoi, asa ca se usuca, se transforma in praf. Esti un drac, dar nu ai nevoie de contracte semnate cu sange sa pui mana pe sufletului unui barbat. Formele ei, in miscare, compun cel mai lasciv dans, ce te atrag asemenea cantecului blestemat al sirenelor, atingerea mainilor ei, te prind si te tin in lanturi si atunci cand nu mai ai ce face, te distruge cu arma ei fatala: sarutul. Umplut cu venin, iti creeaza cea mai mare dependenta, si asemenea unui sinucigas, cu fiecare sarut, te apropii tot mai mult de aceea margine, acel capat de cladire, de unde nu iti ramane decat sa te arunci in gol. Si crezand ca asa scapi, te dezamagesti si mai tare, deoarece si dupa moarte te are, ti-a ars sufletul, loc ce nu se cicatrizeaza si care te arde constant. Singura alinare sunt acele lanturi reci si grele care iti mai racoresc infernul launtric.