Facuta din foc, pacat si regrete, te plimbi delicat prin viata, nu te opresti, doar uneori, sa mai furi o inima. Nu ca ti-ai dori sa fi iubita, ci doar pentru ca iti place sa iei ceva pur, sa-o ti in mana pentru un minut si apoi sa o vezi cum moare. Moare pentru ca pompeaza dragoste, dar nu primeste nimic inapoi, asa ca se usuca, se transforma in praf. Esti un drac, dar nu ai nevoie de contracte semnate cu sange sa pui mana pe sufletului unui barbat. Formele ei, in miscare, compun cel mai lasciv dans, ce te atrag asemenea cantecului blestemat al sirenelor, atingerea mainilor ei, te prind si te tin in lanturi si atunci cand nu mai ai ce face, te distruge cu arma ei fatala: sarutul. Umplut cu venin, iti creeaza cea mai mare dependenta, si asemenea unui sinucigas, cu fiecare sarut, te apropii tot mai mult de aceea margine, acel capat de cladire, de unde nu iti ramane decat sa te arunci in gol. Si crezand ca asa scapi, te dezamagesti si mai tare, deoarece si dupa moarte te are, ti-a ars sufletul, loc ce nu se cicatrizeaza si care te arde constant. Singura alinare sunt acele lanturi reci si grele care iti mai racoresc infernul launtric.

Viitorul? O gluma...

Viitorul se apropie si nu-l doresec, m-asteapta cu bratele deschise si mie imi vine sa-l plesnesc. M-as rupe in mii de bucati, sa fug in colturile lumii, sa m-ascund de timp si moarte, dar nu se poate. Vine timpul peste mine si in curand va trebui sa ma schimb: nu tu nopti de primavara, nu tu ploi adanci de vara, nu tu somn usor de copil de primara, nu tu betie generala. Tinut in tinute la patru piroane, spanzurat de gat cu sarpe de matase si incaltat cu falci de crocodil. Nu tu droguri si femei si masaje cu ulei. Slujba prost platita, o mancare prapadita si o bere ingalbenita. Refuz sa cred ca asa voi fi in viitorul izbitor de apropiat. Dar ma asteapta, singura scapare: sa iau soarta de gat si s-o violez pana imi da ce vreau...suna comic, dar la ceva mai bun nu ma gandesc momentan. Pretind a fi aspirant la slujba de scriitor, dar nu sunt capabil sa termin o carte, nu imi fac curaj sa ma duc la un amarat de ziar sa caut de lucru, tot ce scriu sunt niste amarate de idei pe un blog semi-obscur, partial cunoscut. Naiba stie ca altceva ce sa-mi placa sa fac n-am gasit si chiar daca nu am certitudinea ca voi fi bun la asta, continui ca boul in arena. Timp cretin, absurd si prost nu mai trece asa nervos, fi si tu generos cu unu si mai prost...

"Buna dimineata, iubito!"

Te vreau in lumina soarelui ce spargea geamul in inceputul zilei, te vreau pierduta printre cearceafuri, ravasita de azinoapte. Iti vreau atingerea in prima clipa a diminetii, ca o miscare hazlie in cautarea fericirii vietii. Te vreau pentru o clipa, o noapte sau o viata, te vreau in fiecare dimineata. Pielea mea sa se trezeasca langa a ta, sa fi langa mine cand alcoolul si fumul ies din mintea mea. Nu vreau sa-ti spun ca te iubesc, chiar daca probabil asa e, nu vreau sa-ti scriu ode sau poeme, nu vreau sa te fac muza sau nimfa, iti vreau trupul, ca atunci cand ma trezesc, confuz si strain de realitate, sa ma uit la tine si sa-ti soptesc: "Buna dimineata, iubito!". Si tu sa ma auzi si sa nu spui nimic, sa stai, sa nu vrei sa pleci, sa te simti fericita si implinita in bratele unui nefericit ce nu vrea sa spuna ce simte.

Gol

Ma gasesc mergand pe un drum pe care-l cunosc. E un drum prafuit si intunecat in care nu iti trebuie curaj sa mergi, nu iti trebuie nici vointa, M-ai pacalit si m-ai adus inapoi aici. M-ai dus in orasul acesta dezolat si lipsit de granite. Inaintez desi nu simt ca merg, parul imi impiedica vederea, dar mainile sunt inerte, lipsite de sange si viata. E intuneric deoarece majoritatea becurilor de pe strada sunt stricate. Ajungand in dreptul zonelor luminate disting siluete grotesti, demoni ai interiorului meu, modelati din pacat si pasiune, ce se ascund in spatele unor masti de clovni. Sunt legati cu lanturi grele, semn ca nici eu nu pot parasi acest loc blestemat. In incercarile lor zadarnice, creeaza un trist cantec ce iti fac pielea de gaina si parca iti fac inima sa nu mai bata. E un cosmar, dar nimic nu ma trezeste, e aer, dar e plin de praf ce te arde inauntru, e liniste nebuna, dar totusi e carnaval. Un circ in care principalul ciudat sunt eu, inlantuit si pustiu pe dinauntru, dar inca sunt eu. Sunt inspaimantat, dar totusi captivat de acest loc, e o autopsie a sufletului, a celor mai intunecat si prafuite zone a lui. Ajungand in fata unui turn de piatra neagra orice sunet se opreste, in afara de aerul ce imi imbraca corpul gol, ma cuprinde, ma acopera si imi sopteste un blestem in ureche, ma imbraca in umbra si nu ma lasa sa plec. Sunt rastignit in fata acestui turn si sunetele lanturilor sunt tot mai intense. Mi-e frica, cu fiecare clipire, trupurile deforme ale demonilor mei sunt tot mai aproape si mai aproape... le simt respiratia rece pe trupul meu, le vad dinti ascutiti ce pana atunci erau mascati de zambetul inselator, nu sunt infricosatori, e chiar trist, plang, indepartand machiajul alb. Incearca sa ma sfasie, dar mainile lor devin praf intunecat cand ma ating, dar asta nu ii face sa se opreasca, sunt sinucigasi si rand pe rand ma incojoara cu pulbere neagra. Nu se opresc pana la ultimul, iar ultimul nu se grabeste sa vina. Ma priveste de la distanta si paseste schiopatand spre mine. Intr-o nebunie, alearga spre mine si inzbindu-se, dispare. Simt cum turnul din spatele meu se prabuseste, caramida cu caramida, ingropandu-se in intuneric. Face un zgomot infernal si cand dispare cu tot, sunt si eu eliberat... sunt epuizat, deci ma prabusesc violent pe sol. Ma sprijin in brate si cu o miscare a capului imi indepartez parul din ochi. In ce era inainte marea de intuneric a mormantului meu, apar tot mai multe flacari argintii si ma incalzesc si ma elibereaza si imi umplu urechile cu suava muzica de harpa si vioara si ...

De-as fi stapan de univers
Si tot ce-ating, de s-ar misca,
Nu te-as opri in veci sa mergi,
Sa sari, sa canti sau sa dansezi.

Ce rost sa-ti spun ca te iubesc,
Cand nu te plac asa cum esti?
Nu plac ca simti si ca doresti
Si ca te pierzi in ce-i lumesc.

De-as fi intradevar izvor de fericire
Si tu ai fi tot pentru mine,
Te-as indragi orice ai face,
Dar nu m-as mai numi tot Dumnezeu.

E= mc2

Iti simt parfumul, nu ma inconjoara, ci m-atinge, se joaca cu simturile mele. Ma uit in jur, dar nu te vad. Lumea danseaza in jurul meu, lasere si luminile ma ingroapa intr-o mare de intuneric apoi ma arunca inapoi in haos. Trupul mi se misca liber, asta pana l-ai atins tu. Mii de explozii se declanseaza in mine, trupul meu iti cunoaste atingerea, cum orice dependent isi cunoaste dependenta. Te privesc... zambesti... azi ma iubesti din nou. Multimea te sileste sa te apropri de mine si acum parca iti gust parfumul. Te imbratisez si tu, te lasi cuprinsa. Iti ating obrazul cu al meu si parca caut in intunericul din jur, drumul spre buzele tale. Nu sunt strain lor, dar explorarea corpului tau e mereu fascinanta. Si le gasesc, si le fac din nou ale mele, si ele ma accepta si ma primesc cu gustul lor de pepene galben. Timpul s-a oprit, surpinzandu-i pe toti in posturi ciudate si muzica asurzitoare nu se mai aude. Sunt curpins in vidul imbratisarii tale si in magia clipei traite. Si cand euforia pura a momentului se risipeste si totul isi reia cursul firesc, noi ramanem, in mijlocul acelui ring de dans, in acel loc care in amintirea noastra nu va mai conta.

Motto: "si cand totul trece si se petrece, NOI RAMANEM!"

Anotimpuri

Totul la mine e batran, in afara de corp. Mintea mi-e bolnava, sufletul mi-e pustiit, speranta a murit, iar vointa nu mai exista. Sunt mort deabinelea, dar totusi viu. Nimic nu ma mai distreaza, nimic nu ma mai intriga si nimic nu ma mai misca, sau mai bine zis eram... Ai aparut tu, copila suava! Si desi n-ar trebui... Jocul tau mi-a pacalit inima si dobitoaca s-a pus pe pompat sange in locul ocupat asa mult timp de praf si-alcool. In dansul tau m-ai prins si mi-ai scuturat hainele de praf. Mi-ai luat din mana bastonul pe care m-am bazat atata timp, si-acum ma simt un caraghios pe-o sarma intr-un circ. Si nu iti place ca eu scriu, ca nu traiesc decat pe foaie, dar tu copil prostut ce esti, nu realizezi ca eu traiesc mai multe clipe, ani si vieti decat oricare om pe care-l vezi.

Thank you, sweet Lorelei:)

Marioneta

Il privea cu aceea pofta cu care un copil se uita la o ciocolata pe un raft. Il dorea si prin urmare, in scurt timp il avea. Acum insa il privea cu alti ochi, acum era o simpla jucarie de care s-a plictisit, pentru ca i-a cunoscut toate secretele. O dezgusta imaginea lui, era umil, isi pierduse si ultimul strop de demnitate pentru a-i face pe plac si acum nu mai conta. Era doar o carcasa din barbatul ce era odata, il lasase pustiit si din aceasta cauza nu mai prezenta nici cel mai mic interes pentru ea. Totul avea sa se termine acum. Speranta lui avea sa fie inutila, iluzia, pe care ea atat de bine a creat-o, nu isi mai avea nici ea rostul acum. Asa ca povestea se incheie intr-un pur si dureros adevar. El priveste piesa de teatru asemenea unui nebun: ochii bulbucati si simtea cum lumea ii era trasa de sub picioare, pentru ca sa fim seriosi daca ii luase sufletul ii luase si mintile. Ea ramanea dupa aceasta relatie cu ce ramane dupa fiecare: cu satisfactia ca a mai facut o victima si cu dorinta de a gasi o noua jucarie si mai interesanta. Nu era o vaduva neagra deoarece nu isi omora partenerii, le facea un lucru mai rau: ii lasa in viata, daca o poti numi asa.

Mama

Vesnica iubire, impartasita si neinteresanta, bratele tale ma feresc de lumea stricata de afara, imi oferi caldura vietii dinaintea vietii si ma inconjori cu linistea ce pe unii i-ar inebunii. Desi sunt un cersetor, pentru tine sunt printul palatului de clestar. Sunt mare, dar atingerea mainilor tale, acum usor imbatranite, tot imi dau fiori, glasul tau inca ma duce pe meleagurile cele mai verzi ale somnului adanc in vreme de furtuna. Vreau sa fi vesnica, sa fiu mereu acel copil pe care il ingrijesti cand raceste, pe care il certi cand nu te asculta si pe care in unele seri il iei in brate si il saruti pe frunte. Vreau sa fur timpul, sa-l ascund sa nu mai treaca, pentru tine mama, pentru ca te iubesc si nu vrea sa mi te ia, nu acum si nici niciodata, nu vreau sa fi o stea pe cer si nici o amintire vie, vreau sa fi mereu prezenta in viata mea tumultoasa si plina de incercari.

Ochii tai negri iti fac sufletul inaccesibil. Ti-ai lasat inima la intrare si moravurile pe cuier, nimic cu tine nu e sigur si ma simt de parca pasesc in gol. Ma legi cu fermecul tau si ma ti ostatic cu buzele tale, ma rapesti lumii cand ma vrei sa fiu al tau si apoi te astepti sa continui fara probleme. Nu intelegi ca de fiecare data cand ma lasi inauntrul tau, las o parte din mine in tine si atunci cand ma arunci inapoi, pierd din mine. De aceea am nevoie de tine sa traiesc, pentru ca eu acum traiesc prin tine, dar tie nu iti pasa. Nu iti pasa ca atunci cand nu respiri, eu ma sufoc, ca atunci cand suferi eu sunt torturat, iar atunci cand tu uiti de mine, eu mor. Raman pe lume strain de propriu corp, intr-un univers pustiit de tine si te caut, te caut sa devin din nou intreg.