Gol

Ma gasesc mergand pe un drum pe care-l cunosc. E un drum prafuit si intunecat in care nu iti trebuie curaj sa mergi, nu iti trebuie nici vointa, M-ai pacalit si m-ai adus inapoi aici. M-ai dus in orasul acesta dezolat si lipsit de granite. Inaintez desi nu simt ca merg, parul imi impiedica vederea, dar mainile sunt inerte, lipsite de sange si viata. E intuneric deoarece majoritatea becurilor de pe strada sunt stricate. Ajungand in dreptul zonelor luminate disting siluete grotesti, demoni ai interiorului meu, modelati din pacat si pasiune, ce se ascund in spatele unor masti de clovni. Sunt legati cu lanturi grele, semn ca nici eu nu pot parasi acest loc blestemat. In incercarile lor zadarnice, creeaza un trist cantec ce iti fac pielea de gaina si parca iti fac inima sa nu mai bata. E un cosmar, dar nimic nu ma trezeste, e aer, dar e plin de praf ce te arde inauntru, e liniste nebuna, dar totusi e carnaval. Un circ in care principalul ciudat sunt eu, inlantuit si pustiu pe dinauntru, dar inca sunt eu. Sunt inspaimantat, dar totusi captivat de acest loc, e o autopsie a sufletului, a celor mai intunecat si prafuite zone a lui. Ajungand in fata unui turn de piatra neagra orice sunet se opreste, in afara de aerul ce imi imbraca corpul gol, ma cuprinde, ma acopera si imi sopteste un blestem in ureche, ma imbraca in umbra si nu ma lasa sa plec. Sunt rastignit in fata acestui turn si sunetele lanturilor sunt tot mai intense. Mi-e frica, cu fiecare clipire, trupurile deforme ale demonilor mei sunt tot mai aproape si mai aproape... le simt respiratia rece pe trupul meu, le vad dinti ascutiti ce pana atunci erau mascati de zambetul inselator, nu sunt infricosatori, e chiar trist, plang, indepartand machiajul alb. Incearca sa ma sfasie, dar mainile lor devin praf intunecat cand ma ating, dar asta nu ii face sa se opreasca, sunt sinucigasi si rand pe rand ma incojoara cu pulbere neagra. Nu se opresc pana la ultimul, iar ultimul nu se grabeste sa vina. Ma priveste de la distanta si paseste schiopatand spre mine. Intr-o nebunie, alearga spre mine si inzbindu-se, dispare. Simt cum turnul din spatele meu se prabuseste, caramida cu caramida, ingropandu-se in intuneric. Face un zgomot infernal si cand dispare cu tot, sunt si eu eliberat... sunt epuizat, deci ma prabusesc violent pe sol. Ma sprijin in brate si cu o miscare a capului imi indepartez parul din ochi. In ce era inainte marea de intuneric a mormantului meu, apar tot mai multe flacari argintii si ma incalzesc si ma elibereaza si imi umplu urechile cu suava muzica de harpa si vioara si ...