Muza a creatiei mele, intoarce-te la mine. Vino ca o nimfa ce ma cucereste fara sa-mi dau seama, intoarce-te ca o naluca ce imi ia mintile, fa-mi in ciuda ca nu te pot atinge, dar fi in jurul meu, fi dulcele meu blestem, bantuie-mi visul si fiinta si umple-le cu imaginatie. Lasa-ma sa te pun pe foaie, sa te simt cum devi literatura, dulce literatura ce incanta privirea si auzul tuturor. Fi imnul durerii si fericirii omului de peste tot si cucereste-l cum m-ai cucerit pe mine. Nu imi intoarce spatele, arata-mi ochii tai, fie ei albastri, verzi, caprui sau negri, amageste-ma cu buzele tale, fa-ma al tau si apoi scuipa-ma afara, pentru ca doar in suferinta aceea te pot creea din nou. Nu-mi lasa foaia alba si pustiita, nu ma lasa sa mor in linistea cuvintelor nescrise si lipsite de sentiment, cuvinte goale ce nu misca nici o frunza intr-o toamna tarzie.
1.Cred ca s-a strecurat o mica greseala, din cate stiu eu e "nimfa" si nu "ninfa".
RăspundețiȘtergere2. se pare ca lipsa muzei e o muza pentru tine, ai cateva imagini foarte faine:)
3. Citind "rugamintile" tale pentru muza, mi-am amintit un vers al unei "poete" (cu ghilimele cat casa) - o fatuca mai bine zis: "scuipa-ma tandru" :))