De-as fi stapan de univers
Si tot ce-ating, de s-ar misca,
Nu te-as opri in veci sa mergi,
Sa sari, sa canti sau sa dansezi.

Ce rost sa-ti spun ca te iubesc,
Cand nu te plac asa cum esti?
Nu plac ca simti si ca doresti
Si ca te pierzi in ce-i lumesc.

De-as fi intradevar izvor de fericire
Si tu ai fi tot pentru mine,
Te-as indragi orice ai face,
Dar nu m-as mai numi tot Dumnezeu.

E= mc2

Iti simt parfumul, nu ma inconjoara, ci m-atinge, se joaca cu simturile mele. Ma uit in jur, dar nu te vad. Lumea danseaza in jurul meu, lasere si luminile ma ingroapa intr-o mare de intuneric apoi ma arunca inapoi in haos. Trupul mi se misca liber, asta pana l-ai atins tu. Mii de explozii se declanseaza in mine, trupul meu iti cunoaste atingerea, cum orice dependent isi cunoaste dependenta. Te privesc... zambesti... azi ma iubesti din nou. Multimea te sileste sa te apropri de mine si acum parca iti gust parfumul. Te imbratisez si tu, te lasi cuprinsa. Iti ating obrazul cu al meu si parca caut in intunericul din jur, drumul spre buzele tale. Nu sunt strain lor, dar explorarea corpului tau e mereu fascinanta. Si le gasesc, si le fac din nou ale mele, si ele ma accepta si ma primesc cu gustul lor de pepene galben. Timpul s-a oprit, surpinzandu-i pe toti in posturi ciudate si muzica asurzitoare nu se mai aude. Sunt curpins in vidul imbratisarii tale si in magia clipei traite. Si cand euforia pura a momentului se risipeste si totul isi reia cursul firesc, noi ramanem, in mijlocul acelui ring de dans, in acel loc care in amintirea noastra nu va mai conta.

Motto: "si cand totul trece si se petrece, NOI RAMANEM!"

Anotimpuri

Totul la mine e batran, in afara de corp. Mintea mi-e bolnava, sufletul mi-e pustiit, speranta a murit, iar vointa nu mai exista. Sunt mort deabinelea, dar totusi viu. Nimic nu ma mai distreaza, nimic nu ma mai intriga si nimic nu ma mai misca, sau mai bine zis eram... Ai aparut tu, copila suava! Si desi n-ar trebui... Jocul tau mi-a pacalit inima si dobitoaca s-a pus pe pompat sange in locul ocupat asa mult timp de praf si-alcool. In dansul tau m-ai prins si mi-ai scuturat hainele de praf. Mi-ai luat din mana bastonul pe care m-am bazat atata timp, si-acum ma simt un caraghios pe-o sarma intr-un circ. Si nu iti place ca eu scriu, ca nu traiesc decat pe foaie, dar tu copil prostut ce esti, nu realizezi ca eu traiesc mai multe clipe, ani si vieti decat oricare om pe care-l vezi.

Thank you, sweet Lorelei:)

Marioneta

Il privea cu aceea pofta cu care un copil se uita la o ciocolata pe un raft. Il dorea si prin urmare, in scurt timp il avea. Acum insa il privea cu alti ochi, acum era o simpla jucarie de care s-a plictisit, pentru ca i-a cunoscut toate secretele. O dezgusta imaginea lui, era umil, isi pierduse si ultimul strop de demnitate pentru a-i face pe plac si acum nu mai conta. Era doar o carcasa din barbatul ce era odata, il lasase pustiit si din aceasta cauza nu mai prezenta nici cel mai mic interes pentru ea. Totul avea sa se termine acum. Speranta lui avea sa fie inutila, iluzia, pe care ea atat de bine a creat-o, nu isi mai avea nici ea rostul acum. Asa ca povestea se incheie intr-un pur si dureros adevar. El priveste piesa de teatru asemenea unui nebun: ochii bulbucati si simtea cum lumea ii era trasa de sub picioare, pentru ca sa fim seriosi daca ii luase sufletul ii luase si mintile. Ea ramanea dupa aceasta relatie cu ce ramane dupa fiecare: cu satisfactia ca a mai facut o victima si cu dorinta de a gasi o noua jucarie si mai interesanta. Nu era o vaduva neagra deoarece nu isi omora partenerii, le facea un lucru mai rau: ii lasa in viata, daca o poti numi asa.

Mama

Vesnica iubire, impartasita si neinteresanta, bratele tale ma feresc de lumea stricata de afara, imi oferi caldura vietii dinaintea vietii si ma inconjori cu linistea ce pe unii i-ar inebunii. Desi sunt un cersetor, pentru tine sunt printul palatului de clestar. Sunt mare, dar atingerea mainilor tale, acum usor imbatranite, tot imi dau fiori, glasul tau inca ma duce pe meleagurile cele mai verzi ale somnului adanc in vreme de furtuna. Vreau sa fi vesnica, sa fiu mereu acel copil pe care il ingrijesti cand raceste, pe care il certi cand nu te asculta si pe care in unele seri il iei in brate si il saruti pe frunte. Vreau sa fur timpul, sa-l ascund sa nu mai treaca, pentru tine mama, pentru ca te iubesc si nu vrea sa mi te ia, nu acum si nici niciodata, nu vreau sa fi o stea pe cer si nici o amintire vie, vreau sa fi mereu prezenta in viata mea tumultoasa si plina de incercari.

Ochii tai negri iti fac sufletul inaccesibil. Ti-ai lasat inima la intrare si moravurile pe cuier, nimic cu tine nu e sigur si ma simt de parca pasesc in gol. Ma legi cu fermecul tau si ma ti ostatic cu buzele tale, ma rapesti lumii cand ma vrei sa fiu al tau si apoi te astepti sa continui fara probleme. Nu intelegi ca de fiecare data cand ma lasi inauntrul tau, las o parte din mine in tine si atunci cand ma arunci inapoi, pierd din mine. De aceea am nevoie de tine sa traiesc, pentru ca eu acum traiesc prin tine, dar tie nu iti pasa. Nu iti pasa ca atunci cand nu respiri, eu ma sufoc, ca atunci cand suferi eu sunt torturat, iar atunci cand tu uiti de mine, eu mor. Raman pe lume strain de propriu corp, intr-un univers pustiit de tine si te caut, te caut sa devin din nou intreg.

Cosmar si disperare

Muza a creatiei mele, intoarce-te la mine. Vino ca o nimfa ce ma cucereste fara sa-mi dau seama, intoarce-te ca o naluca ce imi ia mintile, fa-mi in ciuda ca nu te pot atinge, dar fi in jurul meu, fi dulcele meu blestem, bantuie-mi visul si fiinta si umple-le cu imaginatie. Lasa-ma sa te pun pe foaie, sa te simt cum devi literatura, dulce literatura ce incanta privirea si auzul tuturor. Fi imnul durerii si fericirii omului de peste tot si cucereste-l cum m-ai cucerit pe mine. Nu imi intoarce spatele, arata-mi ochii tai, fie ei albastri, verzi, caprui sau negri, amageste-ma cu buzele tale, fa-ma al tau si apoi scuipa-ma afara, pentru ca doar in suferinta aceea te pot creea din nou. Nu-mi lasa foaia alba si pustiita, nu ma lasa sa mor in linistea cuvintelor nescrise si lipsite de sentiment, cuvinte goale ce nu misca nici o frunza intr-o toamna tarzie.