Marioneta

Il privea cu aceea pofta cu care un copil se uita la o ciocolata pe un raft. Il dorea si prin urmare, in scurt timp il avea. Acum insa il privea cu alti ochi, acum era o simpla jucarie de care s-a plictisit, pentru ca i-a cunoscut toate secretele. O dezgusta imaginea lui, era umil, isi pierduse si ultimul strop de demnitate pentru a-i face pe plac si acum nu mai conta. Era doar o carcasa din barbatul ce era odata, il lasase pustiit si din aceasta cauza nu mai prezenta nici cel mai mic interes pentru ea. Totul avea sa se termine acum. Speranta lui avea sa fie inutila, iluzia, pe care ea atat de bine a creat-o, nu isi mai avea nici ea rostul acum. Asa ca povestea se incheie intr-un pur si dureros adevar. El priveste piesa de teatru asemenea unui nebun: ochii bulbucati si simtea cum lumea ii era trasa de sub picioare, pentru ca sa fim seriosi daca ii luase sufletul ii luase si mintile. Ea ramanea dupa aceasta relatie cu ce ramane dupa fiecare: cu satisfactia ca a mai facut o victima si cu dorinta de a gasi o noua jucarie si mai interesanta. Nu era o vaduva neagra deoarece nu isi omora partenerii, le facea un lucru mai rau: ii lasa in viata, daca o poti numi asa.

Mama

Vesnica iubire, impartasita si neinteresanta, bratele tale ma feresc de lumea stricata de afara, imi oferi caldura vietii dinaintea vietii si ma inconjori cu linistea ce pe unii i-ar inebunii. Desi sunt un cersetor, pentru tine sunt printul palatului de clestar. Sunt mare, dar atingerea mainilor tale, acum usor imbatranite, tot imi dau fiori, glasul tau inca ma duce pe meleagurile cele mai verzi ale somnului adanc in vreme de furtuna. Vreau sa fi vesnica, sa fiu mereu acel copil pe care il ingrijesti cand raceste, pe care il certi cand nu te asculta si pe care in unele seri il iei in brate si il saruti pe frunte. Vreau sa fur timpul, sa-l ascund sa nu mai treaca, pentru tine mama, pentru ca te iubesc si nu vrea sa mi te ia, nu acum si nici niciodata, nu vreau sa fi o stea pe cer si nici o amintire vie, vreau sa fi mereu prezenta in viata mea tumultoasa si plina de incercari.

Ochii tai negri iti fac sufletul inaccesibil. Ti-ai lasat inima la intrare si moravurile pe cuier, nimic cu tine nu e sigur si ma simt de parca pasesc in gol. Ma legi cu fermecul tau si ma ti ostatic cu buzele tale, ma rapesti lumii cand ma vrei sa fiu al tau si apoi te astepti sa continui fara probleme. Nu intelegi ca de fiecare data cand ma lasi inauntrul tau, las o parte din mine in tine si atunci cand ma arunci inapoi, pierd din mine. De aceea am nevoie de tine sa traiesc, pentru ca eu acum traiesc prin tine, dar tie nu iti pasa. Nu iti pasa ca atunci cand nu respiri, eu ma sufoc, ca atunci cand suferi eu sunt torturat, iar atunci cand tu uiti de mine, eu mor. Raman pe lume strain de propriu corp, intr-un univers pustiit de tine si te caut, te caut sa devin din nou intreg.

Cosmar si disperare

Muza a creatiei mele, intoarce-te la mine. Vino ca o nimfa ce ma cucereste fara sa-mi dau seama, intoarce-te ca o naluca ce imi ia mintile, fa-mi in ciuda ca nu te pot atinge, dar fi in jurul meu, fi dulcele meu blestem, bantuie-mi visul si fiinta si umple-le cu imaginatie. Lasa-ma sa te pun pe foaie, sa te simt cum devi literatura, dulce literatura ce incanta privirea si auzul tuturor. Fi imnul durerii si fericirii omului de peste tot si cucereste-l cum m-ai cucerit pe mine. Nu imi intoarce spatele, arata-mi ochii tai, fie ei albastri, verzi, caprui sau negri, amageste-ma cu buzele tale, fa-ma al tau si apoi scuipa-ma afara, pentru ca doar in suferinta aceea te pot creea din nou. Nu-mi lasa foaia alba si pustiita, nu ma lasa sa mor in linistea cuvintelor nescrise si lipsite de sentiment, cuvinte goale ce nu misca nici o frunza intr-o toamna tarzie.

Joc periculos

In semiobscuritatea din camera singurul mod in care te pot "vedea" este sa te ating, asa ca nu sunt egoit - degetele mele calatoresc pe pielea ta, exploreaza fiecare por si-l face sa tremure, dar nu mi-e de ajuns sa te ating, vreau sa te gust, asa ca buzele mele te sorb si iti captureaza esenta. Esti asa aproape de inima mea si eu de a ta incat simt ca danseaza impreuna, jovial, ca doi copii ce se indragostesc. Ma simt legat de tine si mainile ce le tinutiau pe ale tale acum se plimba in jurul gatului tau, iti depisteaza pulsul alert si incep sa te stranga usor, ingreunandu-ti respiratia, dar nu te impotrivesti, te lasi dusa si adusa pe acest pamant. Cu fiecare penetrare simt ca ma pierd in tine, ca imi pierd identitatea si devin al tau.
Vreau sa te sfasii pentru ceea ce imi faci. Sa te rup in mii de bucati si sa te pierzi. Oh, faptura fragila ce esti, nici nu stii cat de tare mi-ai zdruncinat mintile.
Te prind de gat, vreau sa te omor si am s-o fac! Iti dai seama de asta, oh, dar e prea tarziu. Ochii tai albastrii se fac mari si incearca sa-mi patrunda sufletul, sa inteleaga de ce? Si eu te strang mai tare si ochii tai se pare ca au inteles deja si nu ma mai intreaba si...parca stiu. Iti pierzi si ultima suflare si parca mi-o dai mie, si stau si iti privesc trupul, inert si fara de caldura si tot ce simt e ... liniste.

Origine si traiectorie

Vreau sa ma intorc la momentul creatiei mele. Vreau sa revin la mine, cand eu eram tot ce stiam. Cand ma formam in burta mamei. Cand tipetele si certurile erau sunete estompate, cand lumea mea era perfecta, pentru ca era ferita de lumea in care am ajuns. Loc ferice si placut in care banii nu aveau valoare si timpul nu conta. Loc in care nimeni nu ma cunostea si nimeni nu ma afecta. Atunci doream sa ies, sa plec, acum vreau inapoi. Vreau sa stau si vreau sa plec, vreau sa strig si vreau sa tac, vreau sa ma ridic si apoi sa cad. Vreau sa ma pierd in intuneric dupa ce lumina mi-a ars ochii si vreau sa plutesc in vid. Sa fiu singur si impacat. Sa ma pierd in nestiinta, sa nu stiu ce nu imi e in putinta. Vreau sa stiu ca nu mai stie nimeni de mine, vreau sa stiu ca nu stiu nimic de nimeni. Vreau fericirea simpla de atunci!

Basm

Statea intinsa pe burta, pe covorul din camera ei. Scria in jurnal tot ce vroia, dar nu avea jurnal, nu ii trebuia, ma avea pe mine.Stateam in fata ei, o priveam in timp ce imi spunea tot ce era pe sufletul ei. Imi spunea multe, foarte multe si cuvintele ce le "scria" pe mine ramaneau in mine, imprimate bine. Nu erau importante pentru mine, dar le tineam pentru ca erau de la ea. Nu stia! Nu stia cum o privesc, cel putin nu cred ca stia. Ochii ei albastri priveau in gol in timp ce mana ei "desena" in aer. Imi explica drama ei, iubirea ei ce era mai degraba tortura, imi povestea de printul ei, pe care eu il vedeam orc, imi povestea multe, pentru ca eu eram jurnalul ei! Eram multumit cu putinul ce-l primeam: prezenta ei, o oarecare atentie din partea ei si cateodata, o atingere. Nu indrazeam sa cer mai mult, desi pielea mea tipa sa o atinga pe a ei, buzele mele tipau dupa ale ei... Dar nu stia, sau cel putin nu cred ca stia. Imi placea, dar curand nu a mai fost asa. Orcul mi-a furat-o si acum ea sta ascunsa intr-un nor departe, a uitat de jurnalul ei. Probabil a uitat de mine, dar eu stau aici, tinandu-i secretele ascunse in mine, sperand ca isi va aminti candva de mine. As calatori 7 mari si 7 tari s-o salvez, dar nu stiu daca vrea sa fie salvata si nici eu nu sunt Fat Frumos, sunt doar un biet jurnal, file albe prinse intre doua coperte de piele care din cand in cand ia un ciob de inima franta si il transforma intr-o poveste. Intr-o poveste asemenea celor ce alta data mi le spunea Ea.

Dedicata ochilor albastri ce s-au pierdut.